Iarna se întoarce la munte pe final de sezon, în timp ce în restul teritoriului ploile vor fi abundente. Vremea se va răci în Bucureşti pe parcursul zilei de astăzi, iar temperatura maximă va coborî spre 10 - 12 grade, de la 18 - 20 de grade miercuri, arată prognoza specială pentru Capitală publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Agerpres.

Astăzi, vor fi averse în special în est, în sud-est și în centru, iar la munte va ninge. Izolat, cantițățile de apă vor depăși 15 l/mp. În Bărăgan și Dobrogea vor fi descărcari electrice și, posibil, grindină. Din orele nopții, vor cădea precipitații mixte în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar la munte vor continua ninsorile viscolite. Vântul va avea intensificări îndeosebi la altitudini mari, unde va depăși viteze de 90 km/h. Acesta va sufla cu viteze de 70 km/h și în Oltenia și în sud-vestul țării. Valorile termice vor mai urca până la 14 grade doar în sudul Munteniei și în Dobrogea, scrie Digi24.

Vineri, precipitațiile se vor extinde dinspre regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării: la munte și în Maramureș vor fi ninsori, în Transilvania vor fi mixte, iar în rest, va ploua. Vântul va rămâne activ și pe creste va depăși viteze de 100 km/h. Sâmbătă, precipitațiile vor fi izolate și se vor semnala în special în estul țării. Duminică, ploile se vor extinde din nou în jumătatea vestică a teritoriului, iar temperaturile nu vor mai trece de 13 grade Celsius.

În orele următoare, atmosfera se va răci semnificativ în București și nu vor fi mai multe de 12 grade Celsius. Norii vor acoperi treptat cerul și vor apărea ploi slabe trecătoare. Vântul va atinge viteze de 55 km/h, iar presiunea atmosferică va crește.

La munte, astăzi, va ninge și pe alocuri se va depune strat consistent de zăpadă. La altitudini mari, vântul va avea viteze de peste 90 km/h și va spulbera zăpada. Mâine, rafalele vor deveni tot mai intense, iar aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre masivele vestice. Sâmbătă vor mai fi fulguieli izolate pe timpul zilei, dar duminică, ninsorile vor reveni în toată zona montană, însă vântul va mai avea doar intensificări temporare.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, valabilă pe parcursul zilei de joi. Astfel, între orele 11:00 şi 21:00, în judeţele menţionate, vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze, în general, de 60 - 70 km/h, scrie Agerpres.

Tot până la ora 21:00 vântul va avea intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, unde la rafală se vor atinge viteze de 70 - 110 km/h. De asemenea, pe parcursul zilei de joi, la munte vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi local va fi viscol.

Sursa foto: photoschmidt / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri