Încă un caz de infecţie cu noul tip de coronavirus a fost confirmat, duminică, în România, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre o femeie de 70 de ani din Mureş, conform Agerpres.ro.

Până în prezent, au fost prelevate şi analizate 948 probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecţia cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi cu acest virus. Dintre acestea, 934 au ieşit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.

Începând de duminică, sunt interzise manifestările publice sau private, în spaţii deschise sau închise, cu un număr de participanţi mai mare de 1.000 de persoane.

Această măsură este obligatorie, la nivel naţional, pentru toţi agenţii publici şi privaţi şi nu este supusă negocierii, excepţiilor, neputând fi amânată.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri