Astăzi se decide dacă școlile vor fi închise sau nu, din cauza epidemiei de coronavirus

O nouă reuniune a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va avea loc luni, la ora 16.00. Va fi discutată și posibilitatea închiderii școlilor, în contextul epidemiei de coronavirus, a anunțat ministrul interimar de Interne, Marcel Vela.

El a precizat că, dacă apare un caz într-o școală, cursurile vor fi suspendate în toată școala.

„Vizavi de suspendarea cursurilor în școli, acest lucru va fi analizat în ședința de mâine (luni, n.r.). Ca să fiu mai exact, e decisă o măsură împreună cu doamna ministru și colegii din Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Dacă un singur caz apare într-o școală, cursurile sunt suspendate în toată școala. M-ați întrebat de școli la plural și am spus că acest lucru va fi decis mâine. Dar să știe populația că dacă apare un singur caz într-o școală - și anunțul e și pentru directori, prefecți, comitete județene - se suspendă cursurile în întreaga școală”, a spus Vela, potrivit Digi24.

UPDATE: Toate școlile din România ar putea fi închise din 10 martie până după Paște

Toate școlile din România ar putea fi închise începând cu data de 10 martie până după Paște, potrivit surselor Digi24. O nouă reuniune a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va avea loc luni, la ora 16.00. Va fi discutată și posibilitatea închiderii școlilor, în contextul epidemiei de coronavirus, măsură propusă de secretarul de stat Raed Arafat.

Raed Arafat propune închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 10.03.2020 până la data de 21.04.2020.

Citeste si:
Turismul în Franța este la pământ: ce sector este cel mai afectat
Turismul în Franța este la...

Ludovic Orban, premierul interimar, spune că măsura închiderii școlilor e în analiză, nu poate fi luată ușor. „O măsură de închidere a școlilor perturbă și privează elevii în ceea ce privește derularea serviciului educațional. Este o măsură care trebuie pregătită. Puneți-vă întrebarea ce fac copiii care rămân acasă. Există în fiecare familie un membru care să îi supravegheze, dacă nu îi mai ducem la școală? Astfel de măsuri trebuie luate după o analiză serioasă. Avem ca punct de analiză din nou acest punct la discuția de astăzi. Dar nu se pot lua măsuri fără analize serioase. Avem doar 15 cazuri din care 5 s-au vindecat”, a declarat Ludovic Orban, premier interimar.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri