10 Martie 2020

Coronavirus în România: 17 pacienți infectați, dintre care 5 vindecați



În România au fost confirmate până marți dimineață 17 cazuri de îmbolnăvire, iar cinci dintre pacienți au fost vindecați și externați. Ultimul caz confirmat - un bărbat din București - era internat din 5 martie la Spitalul MAI Dimitrie Gerota, astfel că unitatea medicală a restricționat accesul și ieșirile din spital.

Autoritățile au anunțat măsuri fără precedent - sunt interzise adunările cu peste 1.000 de participanți, s-au suspendat zborurile din și spre Italia, precum și cursele regulate rutiere și feroviare ale operatorilor de transport spre această țară, iar de miercuri se închid școlile, scrie Hotnews.

Până marți, la nivel național au fost confirmate 17 cazuri de cetățeni infectați cu COVID - 19 pe teritoriul României. Dintre cei 17 cetățeni care au contractat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați.

Toți pacienții internați au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție. Aceștia sunt internați în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova, a transmis marți dimineață Grupul de comunicare strategică.

La acestă oră sunt în carantină instituționalizată 52 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contractat coronavirusul. Alte 11.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Luni, au fost înregistrate 280 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.376 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.



Citeste si