Poliţia Română atrage atenţia asupra e-mailurilor cu "oferte" de materiale de protecţie sau "campanii" în sprijinul găsirii de vaccin/tratament în contextul pandemiei de coronavirus.

"Sunt încercări de phishing prin care expeditorii încearcă să obţină informaţii personale, informaţii de pe carduri şi alte date asemenea acestora, în scopul fraudării, ori să infecteze dispozitivele de acces la internet cu programe malware. Phishing-ul reprezintă mesaje nesolicitate, care provin din surse necunoscute sau care conţin anexe sau link-uri pe care trebuie să le accesăm, pentru a 'prinde oferta' ori aflarea de 'informaţii exclusive'", informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), scrie Agerpres.

Monitorizarea înregistrărilor de domenii web care au în denumire termenii coronavirus/covid a condus la concluzia că majoritatea sunt implicate în campanii maliţioase. Multe dintre ele încearcă să exploateze notorietatea unor organizaţii - NATO, ONU, Organizaţia Mondială a Sănătăţii etc.

"Ceea ce ar trebui să facem este să nu accesăm ataşamentele sau link-urile atât de bine evidenţiate în mesajele în cauză sau să verificăm informaţia din alte surse. Trebuie să ştim că simpla ataşare sau folosire a unei sigle cunoscute nu arată că un mesaj sau expeditorul lui acţionează legal", explică sursa citată.

Doar pentru că un ataşament arată ca un document pdf sau word, nu înseamnă că aşa şi este ori că este sigur şi nu conţine malware.

Sursa foto: By Gorodenkoff / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri