Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunţă că documentele care vor expira în perioada stării de urgenţă vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României până la încetarea acestei situaţii.

Conform unui comunicat de presă transmis de instituţie, este vorba despre permisele de conducere, autorizaţiile de circulaţie provizorie, precum şi dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi permiselor de conducere.

Cererile de preschimbare pot fi depuse într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă - conform dispoziţiilor din Ordonanţa Militară nr. 3.

Aceleaşi reglementări se vor aplica şi documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare, examinare, preschimbare permis de conducere (certificat de autenticitate, documentul emis de unitatea medicală autorizată - fişa medicală, dosar şcolarizare) care vor expira pe perioada stării de urgenţă.

Prin decretul preşedintelui României nr. 195 din data de 16 martie privind instituirea stării de urgenţă, se menţine valabilitatea documentelor eliberate de autorităţile publice care expiră pe perioada stării de urgenţă.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri