Guvernul României a accesat linia de asistenţă financiară pre-aprobată în valoare de 400 milioane de euro acordată de Banca Mondială pentru a contribui la prevenirea răspândirii pandemiei de COVID - 19 (coronavirus) şi la punerea în aplicare a unor măsuri în acest scop.

Această finanţare sprijină o serie de intervenţii menite să ducă la consolidarea serviciilor de intervenţie şi a celor medicale, la minimizarea pierderilor pentru sectoarele public şi privat, precum şi la protejarea vieţii cetăţenilor şi a calităţii traiului în general, potrivit Agerpres.

"Banca Mondială este pregătită să vină în sprijinul României în lupta sa împotriva pandemiei de COVID-19 şi a efectelor acesteia asupra oamenilor, prin acordarea unui ajutor financiar rapid, precum şi printr-o implicare pe termen lung. În funcţie de evoluţia situaţiei, vom continua să sprijinim România pentru a putea depăşi această criză", a declarat Tatiana Proskuryakova, directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria.

România a beneficiat de această asistenţă financiară pre-aprobată (Catastrophe Deferred Drawdown Option - CAT-DDO), pe care Guvernul României a negociat-o cu Banca Mondială în luna iunie 2018. Obiectivul acestui program este acela de a consolida cadrul instituţional şi juridic din România pentru a putea gestiona eficient impactul fizic, social şi fiscal în situaţiile medicale de urgenţă, în cazul unui dezastru natural sau al schimbărilor climatice.

În plus faţă de sprijinul acordat Guvernului pentru dezvoltarea unor politici publice de importanţă critică menite să consolideze rezilienţa, această facilitate acordă Guvernului posibilitatea de a accesa finanţare în termen de 48 de ore, pentru a putea reacţiona în timp util în faţa unui dezastru natural sau a unei urgenţe de natură medicală.

În acelaşi timp, Biroul Băncii Mondiale din România lucrează acum la restructurarea portofoliului existent, în special în domeniul sănătăţii, pentru a-şi valorifica o parte din fondurile existente în vederea finanţării achiziţiei unor echipamente necesare în contextul crizei actuale, precum şi în domeniile afectate de criză dincolo de sectorul sănătăţii. Acest gen de asistenţă implică şi furnizarea de asistenţă tehnică pentru diminuarea impactului economic pe care îl va avea o posibilă criză.

Grupul Băncii Mondiale pune la dispoziţie un pachet de finanţare cu aprobare rapidă în valoare de 14 miliarde dolari pentru a consolida răspunsul la efectele pandemiei de COVID-19 în ţările aflate în curs de dezvoltare şi pentru a reduce perioada de recuperare a acestora. Reacţia rapidă include finanţare, consiliere în materie de politici publice şi asistenţă tehnică pentru a ajuta ţările să facă faţă impactului generat de această pandemie în domeniul medical şi economic. IFC oferă o finanţare de 8 miliarde de dolari pentru a ajuta societăţile private afectate de pandemie şi pentru a contribui la păstrarea locurilor de muncă. IBRD şi IDA pun la dispoziţie o primă tranşă de 6 miliarde de dolari pentru a susţine intervenţia în domeniul asistenţei medicale.

În cazul în care sunt ţări care vor avea nevoie de un sprijin mai semnificativ, Grupul Băncii Mondiale va acorda 160 miliarde de dolari în următoarele 15 luni pentru a contribui la protejarea celor sărăci şi vulnerabili, pentru a sprijini mediul de afaceri şi procesul de recuperare economică.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri