4 Aprilie 2020

Primarul unui oraș de lângă Țăndărei a cerut ajutorul Armatei pentru că nu îi mai poate ține în case pe localnici



Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova, a cerut intervenția Armatei pe străzile din localitatea constănțeană, pentru că administrația locală nu mai face față în gestionarea situației provocate de criza COVID-19.

Primarul a transmis o scrisoare deschisă Inspectoratului de Poliție Județean Constanța în care povestește cum tot mai mulți hârșoveni sunt prinși mințind cadrele medicale, devin violenți cu acestea sau pur și simplu nu respectă izolarea și ies din case fără un motiv întemeiat, scrie G4Media.

Viorel Ionescu susține că echipajele de poliție sunt insuficiente, iar criza este amplificată de faptul că poliția nu se află în subordinea administrației locale, deci nu poate coordona forțele de ordine în funcție de prioritățile de intervenție. Așadar, edilul solicită aplicarea de urgență a Ordonanței Militare nr.3 din 24 martie pentru suplimentarea forțelor de ordine cu efectivele Armatei.

Primarul este alarmat și de faptul că Hârșova se află la doar 25 de kilometri de Țăndărei, iar circulația persoanelor între cele două localități este frecventă. Țăndărei a devenit principalul focar de coronavirus din regiune după ce 800 de persoane întoarse din străinătate nu au respectat condițiile de izolare și a fost nevoie ca locuințele acestora să fie păzite de Armată pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

În Hârșova, situația provocată de nemulțumirile populației privind restricțiile de circulație a escaladat în 31 martie, atunci când un localnic suspect de COVID-19 a intrat în spitalul orășenesc, i-a înjurat, amenințat și scuipat. Bărbatul se afla în izolare la domiciliu de unde a fugit, s-a accidentat și a intrat în spital plin de sânge. Șase medici au intrat în izolare după incident.



Citeste si