Accesul populaţiei în toate mijloacele de transport şi în spaţiile închise de pe raza judeţului Botoşani poate fi realizat doar cu măşti de protecţie, potrivit unei decizii adoptate de Grupul de suport tehnic la epidemii din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

Decizia a fost luată în contextul riscului de răspândire a infecţiei cu noul coronavirus, se precizează într-o informare de presă transmisă de Instituţia Prefectului Botoşani, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, administratorii spaţiilor şi deţinătorii mijloacelor de transport nu vor permite cetăţenilor accesul în interior fără mijloacele de protecţie, care pot fi măşti, eşarfe, fulare sau alte articole vestimentare.

"În mijloacele de transport în comun din judeţul Botoşani, precum şi în toate spaţiile publice închise (spaţii comerciale, farmacii, pieţe agroalimentare, instituţii publice, şantiere, gări, autogări etc) purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului este obligatorie. Aceste mijloace de protecţie sunt menite să-i protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar nu prezintă simptome", se precizează în documentul transmis de Instituţia Prefectului.

De asemenea, administratorii şi deţinătorii spaţiilor comerciale, a instituţiilor şi a altor locaţii în care există aflux de cetăţeni sunt obligaţi să monteze covoare îmbibate cu substanţe dezinfectante la intrare.

Citeste si:
Incendiu puternic la o casă din Botoșani
Incendiu puternic la o casă...

Sursa foto: Shutterstock / BonNontawat

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri