14 Aprilie 2020

USR: Semnalul transmis de ministrul Vela, generator de confuzie în rândul populaţiei



Uniunea Salvaţi România apreciază că semnalul transmis de către ministrul de Interne, Marcel Vela, care a anunţat că distribuirea Sfintei Lumini se va face de către voluntarii parohiilor şi echipajele de ordine publică, este unul "generator de confuzie", în contextul recomandărilor privind distanţarea socială.

"Tradiţiile sunt importante pentru fiecare popor. Din acest punct de vedere, preocuparea pentru respectarea lor este legitimă. Paştele a fost şi va fi întotdeauna o sărbătoare esenţială pentru un popor majoritar creştin. Însă implicarea cadrelor Ministerului de Interne într-un efort naţional care contravine tuturor recomandărilor oficiale privind distanţarea socială, tuturor prevederilor, teoretic obligatorii, din ordonanţele militare emise până acum o considerăm inoportună şi imprudentă. Semnalul pe care ministrul de interne Marcel Vela l-a transmis în această seară este unul generator de confuzie în rândul populaţiei, care, pe bună dreptate, se va întreba când vorbesc autorităţile serios. Atunci când insistă pentru distanţare socială sau atunci când creează excepţii", arată USR într-o postare pe Facebook, conform Agerpres.ro.

Uniunea menţionează că mai ales în localităţile cu o densitate mare a populaţiei, riscurile "sunt importante" şi că ministrul Vela "ar fi trebuit să le ia în serios", pentru binele tuturor.

"Spunem aceste lucruri ştiind că speranţa e de fapt sădită în fiecare dintre noi şi conştienţi fiind că doar împreună, responsabili, putem să depăşim această criză", a menţionat aceeaşi sursă.

Ministrul Marcel Vela a anunţat marţi că distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20,00.

"Credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei, în afara curţii sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanţare socială, astfel încât să fie evitată aglomeraţia şi formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor", a precizat Marcel Vela.

El a mai anunţat că paştile vor fi distribuite credincioşilor în zilele de vineri şi sâmbătă, în toate parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii şi de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecţie - mască sanitară, distanţă socială - distanţa fiind marcată în faţa locului special amenajat şi că pe declaraţia obligatorie credincioşii trebuie să menţioneze numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă.



Citeste si