Volumul apelurilor telefonice, sms-urilor şi mesajelor de e-mail cu intenţie de fraudă creşte în perioada Sărbătorilor Pascale, atrage atenţia Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

Centrul a publicat un ghid cu informaţii esenţiale pentru evitarea celor mai întâlnire fraude realizate prin dispozitive electronice, disponibil la adresa Cert.ro, potrivit Agerpres.

În document, CERT-RO enumeră principalele tipuri de fraude prin dispozitive: metoda de fraudă "Mesaj de la şef", fraude cu investiţii, fraude cu facturi, fraude la cumpărături online, emailuri tip phishing, frauda "Iubire prefăcută", phishing prin sms, site-uri bancare false, sau apeluri telefonice de tip phishing.

CERT-RO transmite mai multe recomandări de evitare a fraudelor: evitarea apelării înapoi a unui număr necunoscut - este posibil ca acel număr să fie unul cu suprataxă sau la capătul celălalt al apelului să fie un infractor cibernetic, gata să încerce metode de inginerie socială pentru a extrage date confidenţiale; evitarea accesării de link-uri din mesaje nesolicitate sau din surse necunoscute; evitarea acceptării unor oferte care sună prea bine pentru a fi reale; evitarea oferirii de date online, fără o verificare atentă.

"Dacă vă sună cineva care se recomandă a fi un furnizor de servicii şi vă solicită să confirmaţi anumite date confidenţiale, ar trebui să închei apelul imediat. Nu răspundeţi la SMS-uri, apeluri sau e-mail-uri de la o persoană necunoscută, care vă solicită date personale, financiare sau verificarea unor date de acces la conturi!", recomandă CERT-RO în comunicat.

Retail jobs Sursa foto: wk1003mike / Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri