În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 19.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 12.600 de mijloace de transport, informează sâmbătă Poliţia de Frontieră.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 10.900 de persoane cu 7.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 8.900 persoane cu 5.300 mijloace de transport, conform Agerpres.ro.

Conform sursei citate, în această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.500 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 11.400 de persoane şi 8.000 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 7.900 de persoane cu 3.600 mijloace de transport.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 35 de fapte ilegale (14 infracţiuni şi 21 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Citeste si:
IGPF: Peste 21.000 de persoane au intrat în ţară
IGPF: Peste 21.000 de...

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.700 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 24.600 lei.

Sursa foto: Agerpres Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri