Peste 50 de persoane au fost fotografiate în timp ce se deplasau cu unul dintre autobuzele STB care operează pe linia R446 Gruiu-Piața Presei. Dintre acestea, 27 stăteau pe scaune, iar restul în picioare. Pozele au fost făcute de către unul dintre călători în această dimineață la ora 6.30, în stația Săftica.

Călătorii ilfoveni spun că autobuzele sunt burdușite cu pasageri doar la primele ore ale dimineții și că acest lucru s-ar întâmpla de când am intrat în starea de urgență. Mai exact, din momentul în care unul dintre cele trei autobuze care operaau pe linia Gruiu – Piața Presei a fost scos din traseu, potrivit G4Media.

Sursa Foto: G4Media

De la începutul stării de urgență, pentru reducerea cheltuielilor, parcul auto al STB a fost redus cu 40%, iar dintre cei 11.000 de angajați, 2.000 vor intra în șomaj tehnic.

„Dintre cei 11.000 de angajaţi ai STB, 2.000 vor intra în şomaj tehnic. Asta înseamnă că vor primi doar 75% din salariul pe care până la această dată îl aveau, conform contractului colectiv de muncă, urmând că numărul acestora să nu mai crească. Este o situaţie generată de numărul scăzut de călători pe care compania îl are acum”, a declarat marți pentru Agerpres viceprimarul capitalei, Aurelian Bădulescu.

Totodată, pentru ceilalţi angajaţi ai STB care continuă să vină la muncă, programul de lucru se va reduce de la cinci la patru zile pe săptămână. Bădulescu a mai precizat că în aceste cazuri este vorba mai ales despre vatmani şi conducători de autobuze.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri