O angajată Metrorex, în vârstă de 40 de ani, care lucrează în sediul central al companiei, a fost depistată pozitiv cu noul Coronavirus, pe 22 aprilie. Femeia se afla în concediu medical începând din 14 aprilie, se arată într-un comunicat de presă.

„Metrorex informează că în seara zilei de 22.04.2020, o angajată Metrorex ce își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Achiziții, Servicii și Lucrări, sediul central, a fost confirmată pozitiv cu noul Coronavirus, fiind contact direct cu soțul acesteia care a fost testat și confirmat anterior bolnav pozitiv. Persoana în cauză este de sex feminin, cu vârsta de 40 de ani. Prin specificul funcției, angajata nu are contact de niciun fel cu călătorii. În seara zilei de 22.04.2020, aceasta și-a anunțat șefii ierarhici că a fost testată și confirmată pozitiv. Precizăm că începând cu data de 14.04.2020, angajata Metrorex se afla în concediu de odihnă. Colegii acesteia, cu care a intrat în contact vor intra în izolare, iar locul de muncă unde își desfășura activitatea este dezinfectat”, potrivit comunicatului de presă.

Metrorex a anunțat autoritățile competente în vederea adoptării măsurilor ce se impun în astfel de cazuri, în conformitate cu prevederile legale.

La finalul lunii martie, Metrorex anunța că un controlor de acces la metrou, la stația Laminorului, a fost depistat cu noul Coronavirus, luni, 30 martie. Angajatul, un bărbat în vârstă de 49 de ani, are atribuții de supraveghere a accesului în stație. Bărbatul se afla în concediu medical pentru alte afecțiuni din data de 20 martie.

În martie, numărul de trenuri de metrou aflate în circulaţie s-a redus cu 15% până la 20% pe toate magistralele, în funcţie de evoluţia traficului de călători din aceasta perioadă,

Sursa foto: Voicu Horațiu | Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri