29 Aprilie 2020

Germania va plăti îngrijirile pentru peste 200 de angajaţi români de la abatorul din Birkenfeld infectaţi cu SARS-CoV-2



Cei peste 200 de angajaţi români ai unui abator din Birkenfeld, de lângă oraşul german Pforzheim, confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus au asigurări medicale, iar partea germană va plăti pentru carantinarea, eventual spitalizarea acestora, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE mai transmite că, potrivit autorităţilor germane, din numărul total de 1.100 angajaţi ai abatorului, 500 sunt cetăţeni români. La acest moment, ca urmare a testării tuturor angajaţilor, există date care confirmă infectarea cu SARS-CoV-2 a 250 persoane. MAE preciza într-un comunicat difuzat marţi că peste 200 dintre aceştia sunt români.

Cei confirmaţi ca fiind infectaţi au fost cazaţi în trei spaţii de carantină în apropierea oraşului, conform reglementărilor locale aplicabile.

„Evoluţia stării de sănătate a persoanelor contaminate este monitorizată constant de oficiul de sănătate publică local, iar centrele de carantină sunt supravegheate permanent de un serviciu de pază. De asemenea, autorităţile germane au confirmat că toţi angajaţii au asigurări medicale, iar eventualele cheltuieli de carantinare / spitalizare vor fi suportate de către partea germană", punctează ministerul român.

Ce beneficii sociale au românii

Totodată, cu privire la beneficiile sociale aplicabile, conform prevederilor legislative germane, angajaţii sunt plătiţi pe perioada carantinei sau a internării în spital. Aceste informaţii au fost confirmate şi de către angajatorii direcţi ai lucrătorilor români, respectiv companiile subcontractate de către abatorul german.

MAE menţionează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin şi la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart, nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români menţionaţi şi nici solicitări de repatriere.

Ministerul reiterează că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate tratează cu prioritate orice solicitare de sprijin din partea cetăţenilor români şi întreprind demersuri pentru soluţionarea fiecărei situaţii, în măsura posibilului, în contextul limitărilor impuse de pandemia de COVID-19. De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în străinătate şi se confruntă cu situaţii dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat.



Citeste si