VIDEO Cum arată parcul amenajat pe strada Brățării pe care Primăria Sectorului 3 vrea să-l deschidă în curând

Parcul de circa 7 hectare, amenajat de Primăria Sectorului 3 pe strada Brățării, a început să prindă contur. Arborii au fost deja plantați, lacul artificial este plin cu apă, aleile și sistemul de irigații sunt aproape gata, iar în această perioadă a început semănarea gazonului și montarea stâlpilor de iluminat. Primarul Robert Negoiță spune că parcul va fi gata în această vară, undeva în luna iulie, însă bucăți din el se vor deschide după încheierea stării de urgență.

”Partea centrală, cu accesele, este gata undeva la 80%, dar mai avem zone unde mai este mult de muncă, zone care vor fi deschise într-o etapă ulterioară, vrem să facem și un skate park, un derdeluș. Suntem la 90% cu aleile, 70-80% cu partea de aspersie, copacii sunt plantați în proporție de 100%, lacul este gata, am adus și pește în el. Mai trebuie să aducem băncuțele, mobilierul urban. Îl vom deschide când legea ne va permite, până pe 15 mai vom avea și mobilier urban, și aleile vor fi gata, în mare parte sunt deja gata. Partea din față și cea din mijloc este aproape gata. Mai avem partea din spate, cel mult 30% unde vom mai lucra, cu totul va fi gata până în iulie”, a declarat Robert Negoiță pentru HotNews.ro.

Lucrarea este făcută cu angajați ai Primăriei Sector 3 și ai companiilor primăriei. Parcul are un lac artificial, câteva mii de copaci - tei, metasequoia, mesteacăn, stejar și salcie - piste de biciclete și terenuri de sport.

”Amenajarea parcului ne costă sub 50 de euro/mp. Au crescut costurile din cauza lacului. Nu este ieftin să amenajezi un lac”, a spus Negoiță.

Inițial primarul a anunțat că amenajarea parcului costă undeva la 1,5 milioane de euro. Rămâne de văzut cât va costa la final.

Citeste si:
Sectorul 3 a aprobat acordarea a 18.000 de burse pentru semestrul II
Sectorul 3 a aprobat...

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri