Klaus Iohannis: Când ieşim din localitate este în continuare nevoie de o declaraţie

Klaus Iohannis a afirmat ca declaraţia pe proprie răspundere este în continuare necesară, la ieşirea din localitate, după încheierea stării de urgenţă si că excepţie, în acest caz, fac doar zonele metropolitane.

Şeful statului a precizat că deplasarea în afara localităţii va fi în continuare interzisă, cu excepţii ce vor fi stabilite de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agerpres.

"Aceste excepţii vor fi enumerate la decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Sunt excepţii naturale, de exemplu, cine merge la serviciu, merge. Se poate merge în afara localităţii pentru muncile agricole, se poate ieşi din localitate pentru sporturi individuale, de exemplu mersul cu bicicleta. Totuşi, când ieşim din localitate, este în continuare nevoie de o declaraţie, mai puţin în zonele metropolitane, unde, de exemplu din comunele din jurul Bucureştiului, foarte multă lume vine la serviciu şi se întoarce", a spus preşedintele.

Şeful statului a afirmat că, după 15 mai, se va redeschide parţial comerţul. "Se pot redeschide din 15 mai magazinele care au acces din exterior, care au acces direct din stradă", a adăugat el. De asemenea, Klaus Iohannis a amintit că se redeschid saloanele de îngrijire personală şi muzeele.

"Recomandăm autorităţilor locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile, pentru accesul publicului", a transmis acesta.

Totodată, şeful statului a arătat în ce constă această primă etapă de relaxare, după starea de urgenţă. "Se renunţă la obligaţia de a sta acasă şi se renunţă la obligaţia unei declaraţii atunci când ne deplasăm în interiorul localităţii. (...) În interesul nostru şi al celor pe care dorim să îi protejăm nu trebuie să exagerăm, trebuie să renunţăm la deplasările la care se poate renunţa fără prea mari sacrificii", a punctat preşedintele.

Klaus Iohannis: E nevoie urgentă de legea pe starea de alertă

Preşedintele a mai declarat că este nevoie urgentă de proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în situaţia de alertă şi a solicitat Parlamentului să decidă în cazul acestui act normativ cu "maximă celeritate".

"Este nevoie urgentă de această lege şi solicit Parlamentului, parlamentarilor să decidă pe această lege cu maximă celeritate", a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Citeste si:
E bun programul de relansare propus de PNL? Ce spun specialiștii...
Este bun programul de...

Klaus Iohannis a avut, la Cotroceni, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
STB: Dilatarea şinelor de tramvai nu pune în pericol viaţa călătorilor
Setari Cookie-uri