Ordinul Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne care prevede că este obligatorie purtarea măștii de protecție în orice spațiu public închis, publicat în Monitorul Oficial, are mai multe modificări față de forma inițială, fiind mai restrictiv în privința categoriilor exceptate de la purtarea măștii, notează Hotnews.ro.

Ce prevede documentul:

  • Masca de protecție trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
  • elevii nu mai apar printre categoriile exceptate, conform actului publicat în Monitorul Oficial. În forma inițială a ordinului erau menționați "elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare".
  • Persoanele exceptate de la purtarea măștii de protecție: angajatul care este singur în birou, persoana caresuferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută), prezentatorii TV şi invitaţii acerstora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între ei, vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane și copiii cu vârsta sub 5 ani
  • Pe durata stării de alertă, la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor.

Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C). Dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus. Dacă temparatura trece, din nou, de 37,3 C, persoana va contacta medicul de familie.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri