Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti a anunţat sâmbătă că anumite puncte termice din Sectorul 4 şi parţial din Sectorul 5 furnizează apă caldă de consum sub parametrii normali, în special la orele de consum maxim, notează Agerpres.

Cauza disfuncţionalităţilor este reprezentată de intrarea în revizie a unor porţiuni din reţelele de termoficare, simultan cu efectuarea reviziei la CET Progresu - aparţinând Ministerului Economiei.

În prezent, alimentarea punctelor termice cu agent pentru apă caldă de consum din aceste sectoare este făcută din CET Sud.

Termoenergetica precizează că, până pe 8 iunie, când se va finaliza revizia la CET Progresu, reluarea furnizării în parametrii normali a apei calde se va realiza gradual pentru fiecare punct termic afectat. Termenul maxim estimat pentru realizarea reglajelor este de 72 de ore.

De asemenea, după încheierea sezonului de încălzire 2019 - 2020, au fost începute, în toate sectoarele din Bucureşti, lucrările de reparaţii şi înlocuire a porţiunilor de conductă deteriorată.

Durata estimată de execuţie a acestor lucrări va fi cuprinsă între 24 şi 48 de ore, doar în cazuri excepţionale aceasta urmând a fi prelungită.

Lucrările vor fi efectuate în toate sectoarele din Capitală şi vor fi anunţate, atât prin postarea de afişe la scara fiecărui bloc aflat în această situaţie, cât şi centralizat, pe site-ul CMTEB - la rubrica "Lucrări programate".

Toate opririle în furnizarea apei calde sunt anunţate pe site-ul instituţiei - www.cmteb.ro, la secţiunile "Avarii", "Lucrări programate" sau "Funcţionare sub parametri". Tot acolo sunt menţionate cauzele opririi, zonele afectate şi orele estimate de repunere în funcţiune. Aceste informaţii sunt actualizate în permanenţă în funcţie de situaţia existentă pe teren.

Sursa foto: Unsplash

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
MAE a reușit să aducă acasă 620 de români blocați de COVID-19 prin lume
Setari Cookie-uri