Situație bizară în Târgu Jiu. O stradă care trebuia să poarte numele unui erou al Revoluției din Decembrie 1989 a fost botezată cu numele fratelui acestuia. Pentru că redenumirea străzii ar însemna schimbarea tuturor buletinelor, autoritățile au tot amânat. Și așa au trecut 24 de ani.

Autoritățile din Târgu Jiu au încurcat numele a doi frați: unul dintre ei, erou al Jandarmeriei, în memoria căruia a fost ridicat un monument într-o localitate din județ. Celălalt este în viață, dar autoritățile i-au încurcat și au folosit numele celui care trăiește pentru a denumi o stradă, scrie Digi24.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu știe despre e vorba, dar spune că îndreptarea erorii i-ar costă prea mult pe cei care locuiesc acolo.

Mii de documente au fost emise în acest timp

Marcel Romanescu: "Gândiți-vă că în 20 de ani au fost emise mii de documente cu denumirea propusă de autoritatea publică locală la acel moment. E adevărat că nici nu putem să rămânem să așteptăm la un moment dat ca acest nume să mai rămână zeci de ani, vom veni cu o modificare, însă tot prin HCL trebuie să dăm și un termen, un termen rezonabil în așa fel încât oamenii să-și poată completă noile documente cu adresa corectă".

Locuitorii din zonă nu știu nimic despre această greșeala. Sunt revoltați că autoritățile se gândesc să-i pună pe ei să plătească pentru schimbarea documentelor.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri