7 Iunie 2020

Prognoza ANM pentru zilele următoare: Vreme instabilă cu ploi torențiale, vijelii și grindină



Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă în majoritatea regiunilor ţării, în perioada 7 iunie, ora 13:00 - 9 iunie, ora 6:00, potrivit Agerpres.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminică, 7 iunie, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică în regiunile vestice, nord-vestice, local în cele centrale şi sudice, precum şi în zonele de munte, iar luni, 8 iunie, îndeosebi în vestul şi nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 litri/mp, iar pe arii restrânse 30 litri/mp.

ANM avertizează că pe tot parcursul săptămânii (8-14 iunie) gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în majoritatea regiunilor.

Cum va fi vremea în București în zilele următoare

Vremea va fi instabilă în Capitală pe parcursul următoarelor zile, cu averse, vânt şi descărcări electrice, dar mai caldă decât în mod normal la această dată, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform prognozei speciale emise de ANM, în intervalul 7 iunie, ora 13:00 - 9 iunie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei de duminică, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată.

În intervalul menţionat, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată. Temperaturile maxime vor fi de 29 -30 de grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 15 grade.



Citeste si