Klaus Iohannis: Suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă

Klaus Iohannis a declarat că se impune prelungirea stării de alertă, cu mai puţine restricţii şi a făcut un apel către parlamentari în acest sens.

"Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv, internaţi în spitale, faptul că şi ultimul weekend de relaxare totuşi s-a simţit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauţi şi suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

El a arătat că în etapa următoare vor fi mai puţine restricţii propuse, dar consideră că "nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă". Totodată, şeful statului a amintit că există măsuri care vor continua - distanţarea, portul măştii de protecţie şi evitarea aglomerărilor.

Klaus Iohannis a spus că această continuare a stării de alertă va fi dezbătută în şedinţă de membrii Executivului şi s-a adresat şi membrilor Parlamentului, care trebuie să aprobe această măsură.

"Stimaţi parlamentari, fiţi responsabili, gândiţi-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament, dar dacă sprijiniţi Guvernul, atunci putem să controlăm eficient şi am dovedit-o. Putem să controlăm eficient această răspândire a epidemiei", a punctat Iohannis.

Citeste si:
Florin Cîțu despre buget: Românii așteaptă multe și nu îi vom dezamăgi
Florin Cîțu despre buget:...

Preşedintele a apreciat că măsurile luate până în prezent au fost corecte. "Stimaţi parlamentari, nu puneţi sub semnul întrebării, acum, la final, aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte", a afirmat Iohannis.

Klaus Iohannis a avut marţi o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu şi cu Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri