15 Iunie 2020

Ministrul Sănătății: Cu o evoluţie favorabilă în următoarele două săptămâni, ne putem gândi şi la alte măsuri de relaxare după 1 iulie



Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că după această a treia relaxare a restricţiilor de prevenire a răspândirii COVID-19, este de aşteptat o creştere a cazurilor înregistrate, însă se speră că aceasta nu va fi exponenţială şi că evoluţia în următoarele două săptămâni va fi favorabilă, astfel încât pentru 1 iulie să se poată avea în vedere şi alte măsuri de relaxare, notează Agerpres.

„Putem vorbi de cazuri noi apărute într-o comunitate, pe transmitere comunitară. Sunt diverşi agenţi economici care şi-au testat angajaţii odată cu reluarea lucrului şi atunci s-au găsit mulţi pozitivi, ca atare a crescut şi numărul de internări în judeţul Braşov. (...) Dacă gestionăm un număr de cazuri sub 200, uneori au fost şi sub 150, de cinci zile am avut 196 de cazuri, 237, 222, 275, 320 ieri. Am gestionat şi două weekenduri prelungite, am gestionat şi două perioade cu măsuri de relaxare, astăzi este o a treia zi când dăm măsuri de relaxare - va creşte în următoarea perioadă numărul de cazuri, sper că nu exponenţial, ci doar progresiv, în măsura în care aceste măsuri de relaxare sunt apreciate pozitiv şi în concordanţă cu regulile pe care le-am impus. (...) În măsura în care vom avea respectarea precauţiilor distanţării sociale şi a celor noi pe care le-am impus, vom avea o creştere progresivă, dar gestionabilă de către noi. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie. Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri de la o zi la alta, adică 50, nu mai mult, şi să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constanţă a numărului de cazuri noi, chiar scădere", a afirmat ministrul Tătaru, într-o declaraţie la postul tv Antena 3.

El a menţionat că pentru perioada următoare se va avea în vedere transmiterea comunitară a virusului, de care depinde cel mai mult evoluţia măsurilor de relaxare.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în ţară cinci centre de testare funcţionează, în acest moment, la capacitate maximă, însă funcţionale la nivelul ţării sunt în total 99 de puncte de testare, cu o capacitate cumulată de 15.500 de teste pe zi.

„Ştim bine că sâmbăta şi duminica aceste prezentări sunt în număr mai scăzut, iar recoltările de la Direcţiile de Sănătate Publică şi de la spitale se fac mai reduse, de asta aveam astăzi 166 de cazuri noi, după testările de ieri. Vedem în zilele următoare. Noi gestionăm zilnic fiecare rezultat, dar şi la o săptămână. Suntem totuşi după 6-7 săptămâni, la o săptămână care a fost în creştere. Vedem ce va urma în această săptămână", a evidenţiat Tătaru.



Citeste si