Singurul producător român de tractoare articulate forestiere (TAF), IRUM Reghin, a intrat în colaborare cu cel mai mare producător mondial în domeniu, compania finlandeză PONSSE, astfel încât va fi acoperită întreaga gamă de utilaje solicitată pe piaţa românească, susţine directorul general al companiei, Mircea Oltean.

"Pe tractoare forestiere avem o noutate. Un lucru deosebit pentru noi şi pentru afacerea noastră este faptul că am reuşit să intrăm în colaborare cu cel mai mare producător mondial de utilaje forestiere, PONSSE din Finlanda. Cu această colaborare reuşim să ne întregim toată gama de utilaje care se solicită pe zona forestieră. Colaborarea constă în a oferi pe piaţa din România produsele PONSSE. Noi vom fi cei care vom avea grijă de ele, vom asigura garanţie, post garanţie, piese de schimb şi tot ce înseamnă bunul mers al utilajelor. În prima fază vom achiziţiona acestea utilaje şi le vom vinde pe piaţa românească", a declarat Mircea Oltean, potrivit Agerpres.

IRUM Reghin a fost fondată în 1953 şi a devenit o societate cu capital complet privat, sută la sută românesc, în anul 1999, când societatea Maviprod a preluat-o şi a menţinut obiectul principal de activitate prin fabricarea de maşini şi utilaje specifice industriei forestiere.

Ulterior, IRUM a fost modernizată, a intrat în colaborare cu compania Perkins, a extins liniile de producţie şi a înfiinţat primul centru de cercetare privat din România, în domeniul maşinilor şi utilajelor.

Primul centru de cercetare-dezvoltare pentru utilaje agricole şi forestiere din România, iFOR a fost inaugurat în septembrie 2015, în urma unei investiţii de aproape 12 milioane de lei, primele noi utilaje concepute aici fiind TAF 2012 G şi IFRON POWERSHIFT, iar apoi, în 2018, a lansat pe piaţă primele tractoare agricole româneşti.

În această lună, IRUM Reghin a lansat pe piaţă alte trei noi tractoare agricole de concepţie românească destinate fermelor de familie, realizate în perioada de restricţii impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

Sursa foto: Irum.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri