Cod portocaliu de vreme instabilă și ploi până duminică dimineață: ce zone sunt vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de vreme instabilă şi ploi, ce vizează până duminică la ora 06:00, peste trei sferturi din ţară, precum şi o alertă Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în alte opt judeţe şi Municipiul Bucureşti, până duminică dimineaţa, 21 iunie.

Astfel, în intervalul 20 iunie, ora 12:00 - 21 iunie, ora 06:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu, iar prognoza de specialitate arată că în după-amiaza zilei de sâmbătă (20 iunie) şi în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (20/21 iunie), în Moldova, Maramureş, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia şi în nordul Crişanei, precum şi în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50...80 l/mp, conform Agerpres.ro.

De asemenea, vor fi şi vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 iunie, ora 10:00 - 21 iunie, ora 10:00, va fi Cod galben de vreme rea în judeţele Gorj, Argeş, Vâlcea, Giurgiu, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Municipiul Bucureşti.

Pe durata acestei avertizări, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Citeste si:
ANM: 16 judeţe sub Cod galben de instabilitate atmosferică
ANM: 16 judeţe sub Cod galben...
Citeste si:
Pasi de urmat in caz ca suspectezi ca ai coronavirus
Pasi de urmat in caz ca...

Totodată, în intervalul 21 iunie, ora 10:00 - 23 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă în întreaga ţară.

În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp. ANM precizează că gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării şi în prima jumătate a săptămânii viitoare.

Sursa foto: A3pfamily / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri