Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până joi noapte Codul portocaliu de averse pentru jumătatea de est şi centrul ţării, iar mai multe judeţe din sud, sud-vest, vest şi nord-vest se vor afla sub Cod galben până joi la ora 10:00, scrie Agerpres.

Potrivit ANM, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 3:00, va fi Cod portocaliu în zonele montane, în Moldova, Dobrogea şi local în Muntenia şi Transilvania, unde vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice.

De asemenea, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 10:00, va fi Cod galben îndeosebi în estul, sud-estul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane. Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.

Ulterior, meteorologii anunţă instituirea unui Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în toată ţara, în intervalul 25 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 23:00.

Astfel, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.

"La sfârşitul săptămânii, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în special în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele montane", subliniază ANM.

Sursa foto: perfect strangers / Shutterstock.com
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri