25 Iunie 2020

Nelu Tătaru: Pregătim pentru 1 iulie noi măsuri de relaxare. Dacă vor fi restricții, vor fi locale



Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că Guvernul pregătește noi măsuri de relaxare pentru 1 iulie și că, dacă vor fi restricții, acestea vor fi punctuale, locale, potrivit Mediafax.

„Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri de relaxare. Eu sper ca evoluția să ne permită acest lucru. Fiecare caz este evaluat particular, fiecare anchetă evaluează cazurile particular, fiecare locație este evaluată particular, dacă vor fi niște restricții vor fi strict punctuale și locale”, a spus Tătaru.

„Noi o să avem discuții și astăzi după-amiaza la o ședință de Guvern, și mâine. Următoarea perioadă de măsuri de relaxare se va face sper cu 1 iulie, iar luni vom avea și decizia”, a adăugat ministrul Sănătății.

Întrebat dacă românii se pot aștepta și la măsuri „urâte”, Nelu Tătaru a spus: „Nu neapărat urâte, cât vom avea niște restricții punctuale, la nivel de teritoriu, la nivel de comunitate, la nivel de focar”.



Citeste si