Cea mai mare parte a ţării se va afla, în următoarele trei zile, sub o informare de instabilitate atmosferică şi disconfort termic, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 6 iulie, ora 10:00 - 8 iulie, ora 10:00, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse cu caracter torenţial, grindină şi vijelii.

De asemenea, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.

Pe parcursul următoarelor zile, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge 33 - 36 de grade Celsius.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza datele analizate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri