Comisia Europeană a anunțat rezultatele selecției în urma celui de-al doilea apel vizând Universitățile Europene. Din România, au fost selectate șapte universități, care se alătură celor trei instituții de învățământ superior alese în urma primului apel.

Cele șapte universități sunt:

  • Universitatea Politehnica din Timișoara
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  • Universitatea Politehnica din București
  • Universitatea din Petroșani
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca
  • Universitatea de Vest din Timișoara

Cele trei instituții selectate anterior sunt Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea din București și Universitatea Tehnică de Construcții din București.

„Felicit universitățile din România selectate pentru a face parte din cadrul Universităților Europene, contribuind astfel la consolidarea Spațiului European al Educației. Îmi doresc ca aceste universități să constituie un exemplu de bună practică pentru tot mediul academic din România. Vom continua să susținem cu resurse financiare universitățile, pentru a-și îndeplini obiectivele propuse în cadrul rețelelor europene din care fac parte.

Fiecare din cele trei universități deja membre în rețeaua universităților europene au fost finanțate de către Ministerul Educației și Cercetării din Fondul pentru Situații Speciale cu un milion de lei pentru fiecare universitate. Avem disponibilitatea de a susține financiar și cele șapte universități câștigătoare. Bugetul de anul acesta pentru finanțarea învățământului superior este mai mare cu aproximativ un miliard de lei, comparativ cu 2019”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Universitățile Europene sunt alianțe transnaționale ale unor instituții de învățământ superior din întreaga Uniune Europeană care se aliază în beneficiul studenților, al profesorilor și al societății în ansamblul ei.

Comisia Europeană a anunțat cele 24 de noi universități europene care vor adera la primele 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior selectate încă din 2019, din România fiind selectate șapte universități. Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ și Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea și atractivitatea învățământului superior european.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri