Șeful DSU, Raed Arafat, a reconfirmat că este posibil ca autoritățile să ia măsuri restrictive în acele zone unor vor fi creșteri mari ale cazurilor de infectare cu coronavirus. Restricțiile se vor impune în baza unor analize ale specialiștilor și autorităților, mai ales că marți va intra în vigoare și legea privind carantina și izolarea, care are prevederi în acest sens.

„Este posibil să se ajungă la măsuri zonale, regionale, de restricție, acolo unde apar zone foarte afectate. Acest lucru este posibil. Normal că nu-l decide o persoană, dar asta se face în baza analizelor care se fac la Institutul Național de Sănătate Publică și de către specialiștii în domeniu. Deci, asta este realitatea, este posibil să vedem anumite măsuri care se iau în anumite zone, unde numărul cazurilor este în creștere semnificativă comparativ cu numărul populației”, a spus Raed Arafat, care a comentat prognoza sumbră a evoluției epidemiei de coronavirus făcută de compania Avantera.

În România s-ar putea ajunge la un milion de infectări cu coronavirus în luna septembrie, conform acestui studiu, care arată și care sunt județele din România unde sunt creșteri îngrijorătoare și unde s-ar putea impune măsuri de control, scrie Digi24.

Restricțiile locale s-au mai impus în perioada care a trecut, iar acum, când intră în vigoare noua lege, de marți, ea are prevederi care permit astfel de măsuri, în baza recomandărilor DSP-ului și INSP-ului și a comitetelor județene pentru situații de urgență, a menționat Raed Arafat la Digi24. În cazul unor destinații de vacanță unde se petrec aglomerații și unde nu se respectă recomandările de distanțare fizică, cum ar fi Vama Veche, acolo măsurile de control din partea autorităților ar fi o prima fază, dar această fază poate fi urmată de o „altă abordare”, care, dacă va fi necesară, se va discuta la Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a explicat Raed Arafat.

„Dar la acest moment, se va insista pe intensificarea măsurilor de control”, a spus șeful DSU.

Citeste si:
Raed Arafat: Certificatul verde nu discriminează
Raed Arafat: Cum vor fi...

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri