Primarul general Gabriela Firea a anunţat că se extinde banda unică pentru circulaţia autobuzelor pe linia de tramvai începând de sâmbătă.

"Astfel, încă trei linii de autobuz vor circula pe calea de rulare a tramvaiului 21 de pe Şoseaua Colentina, pe tronsonul cuprins între Bucur Obor şi Şoseaua Fundeni, pe anumite segmente, fără a-şi modifica traseul! De asemenea, autobuzele unei linii regionale vor circula pe calea de rulare a tramvaielor de pe linia 1/10, pe Şos. Olteniţei", a postat Firea, vineri, pe Facebook.

Ea a precizat că autobuzele liniei 143 vor circula pe şoseaua Colentina, pe linia de tramvai, pe tronsonul cuprins între Bucur Obor şi strada Teiul Doamnei, numai pe sensul spre terminal "Arena Naţională".

Autobuzele liniei 682 vor circula pe şoseaua Colentina, pe linia de tramvai, pe sensul spre terminal "Escalei", pe tronsonul cuprins între străzile Ziduri Moşi şi Teiul Doamnei, respectiv tronsonul cuprins între strada Maior Băcilă şi şoseaua Fundeni, iar pe sensul spre terminal "Baicului", pe tronsonul cuprins între străzile Doamna Ghica şi Ziduri Moşi.

Autobuzele liniei R409 vor circula pe şoseaua Colentina, pe linia de tramvai, pe sensul spre terminal "Merii Petchii", pe tronsonul cuprins între Bucur Obor şi strada Teiul Doamnei, respectiv tronsonul cuprins între strada Maior Băcilă şi şoseaua Fundeni, iar pe sensul spre terminal "Bucur Obor", pe tronsonul cuprins între şoseaua Fundeni şi strada Maior Băcilă.

Firea a menţionat că autobuzele liniei regionale R439 vor circula pe calea de rulare a tramvaielor de pe linia 1/10, pe şoseaua Olteniţei, între străzile Parincea şi Grigore Marin (Romprim) - pe sensul spre terminalul "Danubiana" şi între străzile Grigore Marin (Romprim) şi Lunca Bârzeşti pe sensul spre terminalul "Piaţa Sudului".

"Modificările opririi în fiecare staţie vor fi anunţate în toate staţiile de autobuz de pe tronsoanele care fac parte din proiect, iar personalul STB SA va fi prezent în aceste staţii pentru a îndruma călătorii spre zonele corecte de aşteptare, respectiv pe peroanele de tramvai", a adăugat Firea.

Ea a reamintit că, în prima etapă, proiectul a fost implementat cu succes la începutul lunii iunie, pentru autobuzele de pe liniile 135, 182 şi 330, care circulă, pe anumite segmente, pe liniile de tramvai 1/10, 19 şi 46, utilizând şi staţiile acestora.

"Pentru a asigura călătorilor un transport public sigur, comod şi rapid, STB SA a pus la punct un sistem de semaforizare inteligentă pentru prioritizarea în trafic şi a separat traficul rutier general de linia de tramvai. Pe calea de rulare va fi turnat material antiderapant", a adăugat Firea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri