Un incendiu puternic a izbucnit pe Șoseaua Chitila, din Sectorul 1 al Capitalei. Patru imobile au fost cuprinse de flăcări, cu posibilitate foarte mare de a se propaga și la un bloc. 22 de oameni au fost evacuați.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost trimise 14 autospeciale de stingere, 2 SMURD, una de descarcerare şi două autoscări.

"În această dimineaţă am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă P+1+M din Şoseaua Chitilei, Sector 1. Primele forţe ajunse la caz au comunicat ca incendiul a afectat în mare proporţie această clădire şi s-a extins la o altă locuinţă P+M, cu posibilitate foarte mare de a se propaga şi la un bloc de tip P+3, suprafaţa totală afectată de incendiu fiind de 400 mp", precizează sursa citată.

Au fost luate măsuri pentru evacuarea imediată a locatarilor din bloc (22 persoane, din care 9 au fost evaluate medical, fără probleme deosebite).

"În acest moment incendiul este localizat, se lucrează pentru verificarea încăperilor afectate de incendiu. Un factor care a favorizat extinderea rapidă este reprezentat de faptul că aceste locuinţe şi anexele acestora sunt lipite între ele", menţionează ISUBIF.

Sursa foto: ISUBIF

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri