Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, ce vizează 14 judeţe, scrie Agerpres.

În intervalul orar 12:00 - 23:00, în vestul şi sudul Transilvaniei, în sudul Banatului, în sud-vestul Moldovei, precum şi în jumătatea de nord a Olteniei şi a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.

Judeţele aflate sub atenţionarea Cod galben sunt Buzău, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul ţării.

În acelaşi interval orar, în Bucureşti vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, apoi vor fi înnorări trecătoare şi va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade Celsius.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri