Patru traficanţi de droguri din judeţul Călăraşi au fost prinşi de procurorii DIICOT, în timp de încercau să introducă în ţară aproximativ 400 de grame de cocaină, drogurile fiind puse în recipiente din plastic de tip PET de 0,5 l şi ascunse în rezervorul unei maşini.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe raza judeţului Călăraşi, şi-au desfăşurat activitatea infracţională în domeniul traficului de droguri de mare risc (cocaină) doi dealeri "extrem de influenţi" şi "potenţi din punct de vedere financiar". Din probele administrate în cauză, a rezultat faptul că unul dintre inculpaţi a introdus în ţară, la intervale regulate de timp, cocaină pe care a vândut-o consumatorilor şi traficanţilor de pe raza municipiului Călăraşi, la preţul de 100 de euro/gramul, scrie Agerpres.

Inculpatul nu vindea marfa direct consumatorilor, ci prin intermediari, persoane de încredere, evitând astfel riscul de a fi descoperit şi tras la răspundere penală. În această lună, cei doi dealeri au stabilit să cumpere cocaină din Germania, în valoare de 10.000 de euro, şi au identificat o persoană care, în schimbul sumei de 500 de euro, să îi ajute să o introducă în ţară.

Sâmbătă, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Călăraşi, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant, după ce inculpaţii s-au întors din Germania, cu două autoturisme. În rezervorul uneia dintre maşini erau ascunse două recipiente din plastic de tip PET de 0,5 l, ce conţineau aproximativ 400 de grame de cocaină.

Tot sâmbătă, anchetatorii au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţului Călăraşi, în urma cărora au fost ridicate sumele de 44.250 de lei, 7.050 de euro, 300 de dolari, o doză de cocaină, mai multe telefoane mobile şi cartele.

Tribunalul Călăraşi a dispus, duminică, arestarea preventivă a celor patru inculpaţi şi arestarea în lipsă a altor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Călăraşi. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Sursa foto: Fuss Sergey / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri