Teatrele şi cinematografele, dar şi restaurantele vor putea fi deschise, probabil, din 1 septembrie, cu respectarea condiţiilor de siguranţă sanitară, în contextul pandemiei de COVID-19, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
"Sunt două domenii în care consider că este cazul să se reia activitatea atât cât se poate şi acolo unde se poate în condiţii de siguranţă", a afirmat el, scrie Agerpres.
"Teatrele şi cinematografele, sălile de spectacol se vor putea deschide, probabil, din 1 septembrie. Cred că este important ca acolo unde condiţiile permit să se reia actul de cultură", a spus Iohannis.
Şeful statului a explicat că, după 1 septembrie, în anumite condiţii, "restaurantele se pot deschide în interior".
"În esenţă, se vor putea folosi, dar numai acolo unde e sigur", a punctat Iohannis, adăugând că detalii tehnice vor fi stabilite de specialişti.
Sursa foto: Jag_cz/Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: