Ultimii la matematică și citire, copiii din România stau prost și cu sănătatea

Prea mulţi copii din ţările dezvoltate nu deţin competenţe la matematică şi citire de bază şi sunt afectaţi de o stare de sănătate mintală şi emoţională precară şi de obezitate, conform unui raport al Fondului Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF).

Raportul prezintă un clasament în care sunt incluse 41 de ţări din Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în funcţie de starea de sănătate a copiilor, dar şi a competenţelor academice şi a nivelului de fericire, potrivit Digi24, care citeaza Agerpres.

Danemarca, Olanda şi Norvegia se află în fruntea clasamentului, iar Bulgaria, Chile şi Statele Unite sunt clasate pe cele mai de jos locuri propice pentru un copil. Aproximativ 20% dintre copii nu au un nivel ridicat de satisfacţie de viaţă în ţările cele mai înstărite, potrivit UNICEF. Turcia se descurcă cel mai rău la acest capitol, doar 53% dintre copii fiind mulţumiţi de viaţa lor, urmată de Japonia şi Marea Britanie. Lituania are cea mai mare rată de sinucidere în rândul adolescenţilor, urmată de Noua Zeelandă şi Estonia.

În ceea ce priveşte sănătatea fizică, aproximativ unul din trei copii este obez sau supraponderal, procentele din sudul Europei fiind în creştere vertiginoasă.

Aproximativ 40% dintre copiii din ţările bogate nu deţin abilităţi academice de bază la citire şi matematică până la vârsta de 15 ani, cei din Bulgaria, România şi Chile fiind cel mai puţin competenţi, potrivit UNICEF. România ocupă locul patru în ceea ce priveşte bunăstarea psihică, dar se situează pe unul dintre ultimele locuri în privinţa sănătăţii fizice şi a competenţelor.

Citeste si:
Cazurile pe județe:unde este depășită rata de incidență de 3 la mia...
Coronavirus 22 octombrie |...

De asemenea, potrivit raportului, ţara noastră se situează pe locul al treilea în ceea ce priveşte satisfacţia de viaţă la vârsta de 15 ani (85% fiind mulţumiţi de viaţa lor), după Olanda (90%) şi Mexic (86%).

Ţara noastră, alături de Bulgaria, ocupă penultimul, respectiv ultimul loc în clasamentul competenţelor la citire şi matematică. România se situează, însă, pe primul loc în ceea ce priveşte abilităţile sociale, fiind una dintre cele şapte ţări în care circa patru din cinci copii au declarat că îşi fac prieteni cu uşurinţă.

Raportul este bazat pe date prelevate înainte de pandemia de coronavirus nou, UNICEF avertizând că această criză reprezintă o ameninţare substanţială la adresa stării de bine a copiilor.

''Multe dintre cele mai bogate ţări - care deţin resursele necesare pentru a oferi tuturor o copilărie bună - nu reuşesc să realizeze acest lucru pentru copii'', a declarat Gunilla Olsson, director al biroul de cercetare UNICEF - Innocenti.

Citeste si:
Clinicile Dr. Leahu lansează o aplicație cu recompense pentru copii
Clinicile Dr. Leahu lansează...

''Dacă guvernele nu adoptă măsuri rapide şi decisive pentru a asigura bunăstarea copiilor în cadrul răspunsului lor la pandemie, ne putem aştepta în continuare la creşterea ratelor de sărăcie infantilă, la deteriorări mintale şi fizice, precum şi la adâncirea decalajului privind competenţele în rândul copiilor'', a adăugat Olsson.

Sursa foto: Angyalosi Beata / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri