Horace Dediu este un analist româno-american, axat pe telefonia mobilă și, îndeosebi, pe compania Apple. El a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, scrie Business Magazin.

Potrivit informaţiilor disponibile online, Horace Dediu este un analist româno-american axat pe telefonie mobilă şi, îndeosebi, pe compania Apple, precum şi pe micromobilitate.

Este cunoscut pentru analizele lui referitoare la strategia de business a Apple şi pentru predicţiile referitoare la evoluţia companiei. Ţine şi câteva podcasturi pe temele studiate de el.

Dediu s-a născut în Dumbrăveni, România, şi a studiat în Massachusetts după ce părinţii săi au emigrat în Statele Unite.

A absolvit ingineria computerelor la Tufts University, iar ulterior, un program MBA în administrarea afacerilor de la Universitatea Harvard. un În prezent locuieşte în Helsinki (Finlanda).

Citeste si:
Românul care a renunțat la Facebook și s-a dedicat consultanței...
Programatorul român care a...

Horace Dediu este cel care a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, uşoare, folosite de obicei cu viteze mai mici de 25 km/oră şi conduse de utilizatori - printre acestea se numără bicicletele - electrice sau nu, scuterele electrice, trotinetele etc.

Termenul a fost folosit pentru prima dată de el într-un discurs din 2017, la un festival tehnologic din Copenhaga - ideea acestuia poate fi asemănată cu microcomputing-ul, în care miniaturizarea modalităţilor de transport pentru călătorii pe distanţe scurte este similară cu miniaturizarea microcomputerelor în scopul folosirii personale.

Potrivit Business Insider, Horace Dediu a lucrat vreme de mai bine de opt ani la Nokia şi este fondatorul platformelor asymco.com şi micromobility.com.

„Acum sunt un analist care lucrează singur încercând să explice multe lucruri, cele mai multe dintre acestea fără succes”, se autodescrie el pe profilul personal de LinkedIn.

Citeste si:
Până când pot beneficia românii de ştergerea dobânzilor şi...
Până când pot beneficia...

Sursa foto: Youtube / Equal Experts

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri