Viața în Sectorul 2 este într-o continuă degradare. Aceasta este și percepția locuitorilor – trăiesc în cel mai murdar și cel mai poluat sector, cu cel mai puțin spațiu verde pe cap de locuitor. Mizerie, praf, haos. Trotuare cârpite sau transformate în parcări, gunoaie oriunde întorci privirea: la fiecare colț de stradă sau stâlp, în fiecare spațiu verde. Copaci măcelăriți, parcuri foarte puține și mâncate de degradare și mizerie. Cartiere-ghetou, cu tomberoane sub geam, cu șobolani mișunând. Lipsa locurilor în creșă, lipsa locurilor de parcare. Și asta într-o Primărie a Sectorului 2 cu al doilea cel mai mare buget din București, 1,3 miliarde de lei.

Sectorul 2 este „gazda primitoare” de vreo 20 ani a mai multor firme ce dețin monopoluri benefice pentru unii și dăunătoare pentru majoritatea cetățenilor. Monopoluri bine documentate de presă de-a lungul timpului. „Avem mai multe astfel de cazuri. Firma de partid PSD-UNPR, Supercom, a cărui acționar, fost senator PSD Ilie Ciuclea, este un apropiat al primarului cu 4 mandate Onțanu, dovedit de Instanță că a luat mită. O firmă fără licență în Sectorul 2, cu un contract semnat prin anii ’90, la care s-au adăugat ilegal acte adiționale până în prezent. Fapte întâmplate în mandatele lui Onțanu, Toader și D.C. Popescu, pe care le-am inclus într-un denunț penal la DNA. Denuntul penal se bazează pe concluziile controlului efectuat la Primărie de către reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.P), ce a scos la iveală fapte ilegale petrecute între 2014-2019 - plăți ilegale efectuate către compania Supercom și 57 de acte adiționale semnate ilegal cu aceeași companie.

În schimb, cetățenii plătesc un serviciu de salubrizare extrem de scump pentru a beneficia de mai nimic. Tot cetățenii din Sectorul 2 au plătit unul din cele mai mari tunuri date în România: 3 milioane de euro tarif de așteptare pentru mașinile de deszăpezire. Practic, 30.000 de euro pe zi, pentru ca mașinile Supercom să privească cerul senin, poate pică zăpada. Tot cetățenii vor plăti penalizarile pentru o colectare selectivă scăzută. Am contestat în Instanță infama taxă de salubrizare, un adevărat abuz față de cetățenii Sectorului 2, pe care noi o vom desființa și o vom înlocui cu un tarif, după principiul european „plătești cât gunoi produci”. Verdictul Instanței, ce a condamnat monopolul Supercom și a cerut demararea de urgență a licitației, a fost încălcat timp de vreo 2 ani. Licitația nu este nici acum încheiată, caietul de sarcini e făcut “cu dedicație” pentru Supercom, în care sunt inserate în mod voit „scăpări”. Rezultatul: caietul de sarcini este respins de A.N.R.S.C.P pentru încălcări de legislație. Totul este tărăgănat, în timp ce contul Supercom se umflă. Noi vom colabora strâns cu A.N.R.S.C. pentru a finaliza această licitație, iar compania câștigătoare va fi constant monitorizată pentru a ne asigura că-și respectă obligațiile contractuale. În caz contrar, va fi penalizată. De asemenea, cetățenii vor putea face sesizări online în timp real și ne vom asigura că acestea nu ajung într-o „gaură neagră”, ci sunt rezolvate. Pot spune ferm că mizeria din sector este efectul corupției. Odată cu intrarea lui Onțanu în viețile locuitorilor din Sectorul 2, s-au încolăcit în jurul bugetul local o serie de firme „prietene” cu conexiuni la partid, firme ce domină Sectorul 2 nestingherite, chiar și în mandatul primarului de facto D.C. Popescu. Edilii din Primărie și cumetriile angajate pe funcții publice în instituțiile din subordinea Primăriei au întreținut o serie de „monopoluri”, pe care presa, dar și cetățenii le numesc „mafii”: mafia pazei, mafia piețelor, mafia imobiliară și mafia gunoiului. Aceleași tactici de corupție sunt implementate frecvent de 20 de ani: licitații cusute cu ață albă, contracte semnate cu mulți ani în urmă la care se adaugă acte adiționale la infinit, contracte mai mari sparte în bucăți mai mici date prin atribuire directă, etc. Aceste reflexe fesenisto-pesediste corupte nu au fost niciodată înlăturate cu adevărat. De aceea, Sectorul 2 este ținut în subdezvoltare. Dorința de a investi cu cap și cu impact asupra vieții oamenilor nu a existat, ci doar setea de sifonare a banilor publici”, spune Radu Mihaiu, candidatul dreptei la Primăria Sectorului 2.

Obiectivul lui Radu Mihaiu și a consilierilor USR PLUS Sector 2 nu se rezumă doar la a înlătura „ aceasta garnitură pesedistă ce a acaparat Bucureștiul, cu companii municipale fantomă, cu spitale machete de carton, cu mimatul spălării străzilor și crearea de parcări ce înghit complet trotuarele fix acum, în plină campanie. Dorința noastră sinceră este de a elibera comunitatea Sectorului 2 de sub dominația celor responsabili de dezastrul de aici. De demagogi, populiști și corupți. De pesedisti, ce nu au lăsat nimic durabil și cu viziune în urma lor. Tocmai de aceea, primul lucru pe care intenționez sa îl fac este un audit extern pentru a susține competența angajaților și a stopa aceste contracte dezastruoase”.

Odată cu stoparea rețelelor de sifonat banii, aceștia pot fi direcționați către investiții durabile și cu impact real în viețile contribuabililor.
Prioritățile sunt: curățenie, spații verzi, creșe și grădinițe, repararea trotuarelor, încurajarea transportului alternativ în paralel cu construirea de parcări, protejarea spațiilor verzi – dar și o viziune de dezvoltare și creștere a prosperității și nivelului de trai. O viziune de secol 21 a unui sector european cu investiții cheie pe termen mediu și lung.

Cum Sectorul 2 duce lipsă de spații verzi, Radu Mihaiu propune construirea Parcului Gării Obor, în care monumentul istoric este pus în valoare și înconjurat de un parc nou, căci este o zonă cu o populație crescută, fără strop de spațiu verde. Proiectul include mutarea peronului și căii ferate în subteran (ca la metrou), ceea ce va duce și la fluidizarea traficului prin eliminarea barierei de la Baicului.
O soluție de transport urban economic și modern pentru locuitorii Sectorului 1 și 2 este traseul feroviar între Gara Obor – Pipera – Gara de Nord. Structura feroviară există deja, e nevoie de construirea unei gări la Petricani și un parteneriat cu CFR pentru introducerea de trenuri pe acest traseu. Astfel de proiecte există de ani buni în marile capitale europene.
O primărie de secol 21 este complet digitalizată, ceea ce duce la transparentizare, dar și la simplificarea vieții oamenilor – de la un click distanță îți poți rezolva orice problemă, fără cozi la ghișee. Parte din digitalizare este și crearea platformei APET- o platformă online, ce transparentizează tranzacțiile cu bunuri publice realizate de Primărie și instituțiile din subordine.
În program se regăsesc și măsuri de sprijinire a mediului de afaceri. Înființarea unui birou pentru IMM-uri și demararea unui proiect pentru ușurarea vieții startup-urilor (de la acordarea de sediu social până la rezolvarea birocrației cu înființarea și autorizarea). Un proiect îndrăzneț pentru susținerea tinerilor antreprenori din industriile creative, IT, etc este relocarea atelierelor centrale ale STB. O măsură de stimulare și încurajare a tinerilor: “ O industrie grea și poluatoare nu are ce să caute în centrul orașului, în apropiere de locuințe, școli, spitale. Între Lizeanu și Matei Bals, vrem să transformăm acele ateliere într-un parc de inovare, așa cum vedem în capitalele europene. Terenul rămâne în gestiunea Primăriei și lansăm un concurs de proiecte de reconversie, care să cuprindă spații de promenadă, de lucru, săli de conferință, etc “.
Sectorul 2 este cel mai poluat sector, o adevărată parcare gigantică, cu trafic intens și blocaje frecvente. Câteva măsuri sunt construirea de park & ride, construirea de parcări inteligente și crearea de sensuri unice pe străzile secundare. “Dar mai propun și o soluție de secol 21, ceea către care se îndreaptă viitorul: limitarea dependenței de mașina personală. Utilizarea mijloacelor de transport în comun prin creșterea calității și predictibilității acestui serviciu, de care sunt sigur că Nicușor Dan se va ocupa cu prioritate”, ne explică Radu Mihaiu, exemplificând și cu un proiect propus pentru stimularea transportului alternativ – o pistă de 3.5 km între Obor/Moara lui Assan și intersecția dintre Calea Floreasca și Șos. Fabrica de Glucoză. Traseul utilizează vechea cale ferată Băneasa -Obor și trece prin parcurile Circului și Verdi”.
Candidatul USR PLUS susținut de PNL la Primăria Sectorului 2 are și un mesaj către locuitorii acestuia: „Soluții există. După 30 de ani, cetățenii onești au șansa să pună capăt indiferenței, aroganței, incompetenței și corupției ce țin acest sector captiv trecutului. Atât eu cât și colegii mei candidați la consiliul local, avem ambiția, dorința și competența de a scoate acest sector și din praf și din gunoaie. Avem un singur tur, o singură șansă de a ne rupe de toate obiceiurile proaste ale pesedismului”.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Setari Cookie-uri