Avertismentul specialiștilor: Debitul Dunării va crește peste medie în luna octombrie

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va creşte pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 4.600 metri cubi/secundă (mc/s), situându-se peste media multianuală a lunii octombrie (3.850 mc/s), conform prognozei săptămânale realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 10 octombrie 2020, potrivit Agerpres.

De asemenea, în aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând primele zile ale intervalului când vor fi relativ staţionare pe sectorul Isaccea - Tulcea.

Pentru luna octombrie, hidrologii estimau o valoare maximă a debitului Dunării la intrarea în ţara de 3.700 mc/s şi una minimă de 2.300 mc/s, media multianuală a lunii fiind de 3.850 mc/s.

Potrivit INHGA, în intervalul 4 - 10 octombrie 2020, prognoza hidrologică de medie durata pentru râurile din România arată că debitele medii zilnice vor fi în general în creştere, în prima parte a intervalului, datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării, exceptând râurile din sud - estul ţării unde vor fi staţionare. În partea a doua a intervalului, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, exceptând râurile din jumătatea de vest a ţării unde vor fi în scădere.

În ceea ce priveşte prognoza lunară pentru râuri, INHGA estima în octombrie valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici, între 30-50% pe Buzău, Putna şi pe râurile din Dobrogea şi sub 30% pe râurile din bazinele hidrografice: Rm.Sărat, Bârlad şi Jijia.

Citeste si:
Tudose: PNL spune că găinile sunt de vină pentru lipsa drumurilor
Tudose: PNL spune că găinile...

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri