Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare de ploi moderate cantitativ care valabilă pentru intervalul 16 octombrie, ora 18:00 - 17 octombrie, ora 10:00, scrie Agerpres.

Potrivit ANM, aria ploilor se va deplasa către estul şi sud-estul teritoriului. Va ploua moderat cantitativ, iar local în Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea vor fi şi manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice. În perioade scurte sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 litri/mp şi, izolat, 30 - 40 litri/mp.

În cursul zilei de vineri, 16 octombrie, vor fi ploi şi în jumătatea de vest a ţării, unde izolat se vor consemna cantităţi de apă de 15 - 20 litri/mp.

Sâmbătă şi duminică (17 şi 18 octombrie) vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar va deveni rece pentru această perioadă, mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării.

La Bucureşti, temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi perioade cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice, respectiv averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor putea fi în general moderate (10 - 15 litri/mp). Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 10 - 11 grade Celsius.

Retail jobs

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri