Buzău: Participanţi la protestul împotriva restricţiilor anti-COVID, sancţionaţi de forţele de ordine

Mai multe persoane care au participat, în municipiul Buzău, la un protest împotriva restricţiilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii noului coronavirus au fost sancţionate de forţele de ordine, fie pentru că au tulburat ordinea publică, fie pentru că nu au respectat măsurile sanitare, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.

"Pentru informarea obiectivă şi transparentă a opiniei publice, Jandarmeria Buzău face următoarele precizări: în seara zilei de duminică, în apropierea locului de desfăşurare a adunării a fost instituit un punct de informare şi prevenire compus din lucrătorii MAI, care au comunicat permanent participanţilor prevederile legale, echipele de Dialog fiind în permanentă legătură cu participanţii. Pe durata desfăşurării evenimentului, s-a intervenit punctual pentru soluţionarea unor situaţii de încălcare a normelor de convieţuire socială, fiind necesară folosirea forţei pentru a imobiliza o persoană recalcitrantă, care a tulburat ordinea publică, împotriva căreia a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu 3000 lei conform Legii 61/1991 pentru că, fiind în vădită stare de ebrietate, s-a aşezat în faţa unei autospeciale a Poliţiei Române care se pregătea să plece în misiune şi a refuzat să se conformeze solicitărilor de a părăsi partea carosabilă, adresând cuvinte şi expresii jignitoare", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău, remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, autorităţile au aplicat, de asemenea, sancţiuni unor persoane care nu au respectat măsurile sanitare. "S-au făcut permanent recomandări pentru respectarea măsurilor sanitare, iar în situaţia în care s-a constatat că acestea au fost ignorate, cu rea intenţie, s-au aplicat sancţiuni", se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Jandarmeriei Buzău au adăugat că acţiunea forţelor MAI a avut un "scop preventiv", astfel încât "ordinea publică să nu fie tulburată, respectiv regulile de siguranţă sanitară să fie respectate".

Citeste si:
Reglementări pentru operatorii economici care nu respectă regulile...
Urmează să se reglementeze...
Sursa foto: Agerpres
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri