Prim-ministrul României a anunțat, luni, că Guvernul pregătește hotărârea de guvern pentru prelunigrea stării de alertă cu 30 de zile. Acesta a precizat că nu vor fi introduse restricții suplimentare, scrie Digi24.

„Ştiţi foarte bine că starea de alertă se instituie pe 30 de zile şi se prelungeşte printr-o hotărâre de guvern pentru o perioadă de maximum 30 de zile. Pregătim hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă. În ceea ce ne priveşte, nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte restricţii. Vrem ca situaţia să evolueze în bine, ca numărul de infectări să scadă şi, treptat, pe măsură ce scade numărul de infectări, să revenim treptat, treptat la o activitate cât mai aproape de normal”, a declarat prim-ministrul.

Întrebat despre posibila carantinare a Capitalei, premierul a explicat: „În ceea ce priveşte decizia de carantinare a unor mari oraşe sau a Capitalei, este o decizie mai dificil de luat, pentru că sunt extrem de multe considerente legate de carantină”.

„Noi nu ne dorim să ajungem aici, obiectivul nostru este acela de a stăvili creşterea numărului de cazuri. De altfel, în Bucureşti a existat o tendinţă ascendentă, dar o tendinţă ascendentă care nu s-a încadrat în specificul marilor metropole din alte ţări europene, unde progresia a fost mai degrabă geometrică”, a mai spus acesta.

Premierul a subliniat că o decizie de carantinare a Bucureştiului este una care se ia de către specialişti în sănătate publică.

„Este o decizie care se ia de specialişti în sănătate publică, de epidemiologi, de infecţionişti şi nu mă hazardez eu să dau o dată”, a precizat el.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri