Zeci de comercianţi din hala de lactate a Pieţei Centrale din municipiul Botoşani au protestat, marţi dimineaţă, în faţa sediului Primăriei şi a Prefecturii, în semn de nemulţumire faţă de decizia autorităţilor de a le suspenda activitatea comercială, potrivit Agerpres.

Ei se plâng că nu mai pot valorifica produsele lactate obţinute în gospodăriile proprii şi, prin urmare, nu îşi vor mai putea susţine nici familiile, dar nici animalele pe care le au.

"Ne-au închis halele. Nu avem unde să vindem marfa. Stăm cu marfa în portbagaj. Suntem producători. Cu ce supravieţuim? Noi avem familie, avem copii. Aceasta este singura noastră sursă de venit. Cu ce supravieţuim?", a declarat Gheorghe Ioniţă, un producător de lactate din comuna Vorniceni.

Prefectul Dan Nechifor s-a întâlnit cu comercianţii din pieţele din municipiul Botoşani.

"Într-adevăr există nişte probleme pe care le-am identificat. Nu am oferit neapărat soluţii, pentru că soluţiile, după cum bine ştiţi, sunt la autoritatea locală, asta însemnând organizarea de pieţe volante în imediata apropiere a pieţelor închise. Am făcut precizarea că există 29 de pieţe în judeţul Botoşani. Numai cea din municipiul Botoşani nu funcţionează la parametri optimi", a precizat Nechifor.

Activitatea din pieţe a fost suspendată, începând de luni, ca măsură a autorităţilor centrale de limitare a răspândirii virusului COVID-19.

Citește și: Piețele se închid. Ce se întâmplă cu tarabele comercianților din România

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri