Luând în calcul măsurile dispuse la nivel guvernamental în privința limitării infecțiilor cu COVID-19, Primăria Sectorului 4 a identificat locațiile din apropierea piețelor și a început amenajarea acestora în vederea relocării tuturor producătorilor autohtoni de fructe și legume de sezon, pentru ca aceștia să-și poată continua activitatea în condiții normale.

Astfel, producătorii care au închiriate tarabe în noua piață a Sudului, vor fi relocați în piața volantă pe care administrația locală o amenajează la parterul parcării etajate aflată la doar câțiva metri distanță, acolo unde există condiții decente care nu doar că respectă normele legale, ci le și asigură adăpost comercianților, precizează reprezentanții primăriei într-un comunicat de presă.

În aceleași condiții vor funcționa și vânzătorii de la Piața Berceni-Olteniței, care au fost mutați la parterul parcării etajate de pe strada Tulnici, adică în spatele sediului pieței.

Piețele Progrescu, Apărătorii Patriei și Timpuri noi: ce anunță primăria

În ceea ce privește locul de vânzare amenajat pe acoperișul Pieței Progresul, tarabele mutate aici vor fi adaptate astfel încât atât producătorii, cât și cumpărătorii să fie feriți de ploaie. Aceeași soluție, de acoperire cu copertine impermeabile a tarabelor a fost pusă în aplicare și în cazul producătorilor ce funcționau până acum în piețele Apărătorii Patriei (tarabele de aici sunt relocate pe amplasamentul fostului târg de miei), Norilor și Timpuri Noi (aceștia au primit ca alternativă de locație de vânzare parcarea situată pe strada Secerei, în proximitatea Palatului Național al Copiilor, precum și a celor din Piața Străduinței, care au fost relocați în parcarea din proximitatea acesteia.

Cât privește magazinele situate în piețele din sectorul 4, cu obiect de vânzare altul decât comercializarea de fructe și legume, acestea vor rămâne deschise, cu obligația administratorilor piețelor de a stabili noi circuite de intrare/ieșire, astfel încât să fie respectate cu strictețe noile reglementări specifice privind limitarea infecțiilor cu noul coronavirus.

Amenajarea noilor locații de vânzare a fructelor și legumelor de sezon se va încheia în această după-amiază, urmând ca activitatea propriu-zisă să se reia începând de mâine, 11 noiembrie 2020.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri