Premierul Ludovic Orban prelungește din nou starea de alertă pentru încă 30 de zile, în contextul pandemiei de COVID-19. Executivul a anunțat că nu intenționează să introducă noi restricții pentru aceste 30 de zile, precizând că în prezent, autorităţile au la dispoziţie "instrumentele" pentru a opri creşterea numărului de cazuri de COVID-19.

Redăm mai jos hotărârea de Guvern în varianta integrală:

„HOTĂRÂRE nr. 54 din 12.11.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 09.11.2020, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar, în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în considerarea prevederilor art. 7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la împuternicirea secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, precum și ale prevederilor H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri 2 pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Retail jobs

Art.1 - Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.11.2020.

Art.2 - Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 14.11.2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Art.3 - (1) Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexa nr. 2. (2) Excepțiile de la măsura carantinei prevăzute în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică persoanelor care sosesc din Danemarca.

Art.4 - Se modifică art. 3, lit. o) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020 care va avea următorul cuprins: o) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la Bucureşti și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;

Citeste si:
OFICIAL | S-a prelungit starea de alertă pentru încă 30 de zile
OFICIAL | S-a prelungit...

Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora. Art.6 - Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri