Municipiul Constanța intră în carantină, cel mai probabil din weekend, a anunțat prefectul județului, Silviu Coșa. Decizia de carantinare urmează să fie adoptată pe19 noiembrie, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și transmisă spre aprobare șefului DSU, Raed Arafat, scrie Digi24.

„În momentul de față se elaborează hotărârea prin care se impune instituirea carantinei și intenționăm să lăsăm o zi între transmiterea propunerii și instituirea efectivă a carantinei. În principiu, aceasta va fi instituită de sâmbătă sau de vineri seară. Va fi limitată doar libertatea de circulație a persoanelor. Nu intenționăm să afectăm activitățile economice, nu vor fi restricții suplimentare pentru acestea.“, a declarat prefectul, la Antena 3.

Silviu Coșa a precizat că locuitorii din municipiu vor putea circula doar în baza unei declarații.

„În primul rând, e vorba de restricțiile care vizează limitarea libertății de mișcare a persoanelor. Circulația se va realiza fie pe baza unei declarații pe proprie răspundere, al cărei model îl avem, fie pe baza de adeverință de la angajator sau pe bază de legitimație, atunci când e vorba de deplasările la locul de muncă. O persoană care a fost plecată din județ, poate intra înapoi pe baza cărții de identitate care dovedește că are domiciliul în Constanța și pe baza unei legitimații sau adeverințe, care să ateste că are locul de muncă în alt județ”, a spus prefectul.

Municipiul Constanța a înregistrat, în data de 18 noiembrie, o rată de infectare de 8,78 cazuri la mia de locuitori.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri