Cod galben de ninsori: ce județe din România sunt vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ care vizează integral sau parţial 11 judeţe, valabilă până sâmbătă la ora 14:00.

Astfel, în intervalul 20 noiembrie, ora 20:00 - 21 noiembrie, ora 14:00, în cea mai mare parte a Carpaţilor Occidentali şi Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. Din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (20 /21 noiembrie) şi în prima parte a zilei de sâmbătă (21 noiembrie) în sudul şi sud-vestul Transilvaniei, precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, conform Agerpres.ro.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Sălaj, Cluj, Alba, Braşov, Sibiu, Hunedoara, Caraş Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

De asemenea, meteorologii au actualizat şi informarea vizând ninsori la munte, precipitaţii mixte în zonele joase de relief şi intensificări ale vântului.

Potrivit ANM, de vineri de la ora 15:00 până sâmbătă la ora 14:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, iar mai ales în centru, sud-vest şi în zona de munte cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 - 20 litri/mp. La munte treptat vor predomina ninsorile.

Citeste si:
VIDEO | Cad primele zăpezi din 2020
VIDEO | Cad primele zăpezi...

Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice şi vestice în general, cu viteze de 40 - 50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 60 - 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Sursa foto: S_Photo / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri