Săptămâna aceasta, poliţişti din toată ţara au efectuat aproape 900 de controale şi au confiscat peste 900 de metri cubi de lemn, în cadrul acţiunilor desfăşurate pentru protejarea fondului forestier. De asemenea, au fost indisponibilizaţi 483 de pomi de Crăciun, notează Agerpres.

În perioada 20 - 26 noiembrie 2020, poliţiştii au desfăşurat 874 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului de material lemnos.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 196 de dosare penale, în care sunt cercetate 114 persoane şi au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 - Legea contravenţiilor silvice, în valoare de 308.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost confiscaţi 930 de metri cubi de lemn, în valoare de 428.000 de lei. De asemenea, au fost descoperiţi 170 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal, în valoare de 111.000 de lei şi au fost confiscaţi 483 de pomi de Crăciun, în valoare de 285.000 de lei.

În această săptămână, poliţiştii au intervenit la 14 apeluri 112 privind transporturi de material lemnos, dintre care 4 au fost confirmate ca fiind ilegale, mai consemnează sursa citată.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri