O atenționare cod galben de ploi puternice intră în vigoare pe 12 decembrie și vizează zece județe. La munte va ninge, iar rafalele de vânt vor ajunge la 80 de kilometri pe oră, relatează Agerpres.

Atenționarea cod galben intră în vigoare pe 12 decembrie, la ora 8.00 și expiră pe 13 decembrie, la ora 10.00.

Alerta anunță în județele Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Covasna, cu precădere în zona subcarpatică și la altitudini mai mici de 1700 de metri, ploi. Acestea vor fi în general importante cantitativ și se vor acumula peste 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp.

În zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în general la altitudini de peste 1.700 m, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70...80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută.

Temporar va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice și estice se vor acumula cantități de apă ce vor depăși pe alocuri 15…20 l/mp.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri