În cadrul demersului de intensificare a activităților efectuate de structurile cu atribuții de control, pentru respectarea cu strictețe a normelor legale și a restricțiilor aflate în vigoare, în scopul stopării răspândirii contaminării comunitare cu virusul SarsCov 2, informăm cetățenii că, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 3, politiști din cadrul Sectiei 13 Poliție- Biroul Ordine Publică și câte 2 reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București au acționat în zona unei piețe agroalimentare și a unor mari centre comerciale, ocazie cu care au aplicat sancțiuni în valoare totală 21.100 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.50/2020.

La un agent economic s-a constatat că aparatul de termoscanare, amplasat la intrarea în magazin, înregistra erori în ceea ce privește afișarea temperaturii.

În ziua de 11 decembrie, între orele 17:00 – 19:30, în baza Planului de Masuri al D.G.P.M.B., în contextul gestionării cazurilor de infecție cu noul coronavirus, au fost efectuate activități preventiv-reactive într-un mare centru comercial.

Efectivele participante au efectuat o acțiune punctuală în interiorul unui hipermarket, a societăților comerciale precum și a unui magazin de bricolaj care are sediul în mall, având ca scop verificarea modului de respectare a actelor normative în vigoare și descurajarea persoanelor care nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID- 19. Cu implicarea polițiștilor din cadrul Secției 15 Poliție și cadre D.G.J.M.B., sub coordonarea comenzii subunității, au fost obținute următoarele rezultate:

  • societăți verificate: 25;
  • persoane legitimate - 57;
  • sancțiuni contravenționale: 29, conform Legii 55/2020;
  • valoare totală sancțiuni aplicate – 5.500 lei.

De asemenea, au fost purtate discuții cu privire la riscurile existente în cazul în care nu sunt respectate măsurile instituite de către autoritățile de sănătate publică.

Ca urmare a activităților efectuate în verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București Serviciul de Investigarea Criminalității Economice a Sectorului 6 și Secția 25 Poliție au constatat și sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, administratorul unei societăți comerciale având în vedere că localul în cauză funcționa cu o terasă închisă cu geamuri. Menționăm că, terasa astfel amenajată, nu respectă exigențele normelor legale în vigoare.

Sursa foto: Instituția Prefectului Municipiului București/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri